Floarea cu miros de mamă

În odaia întunecoasă, stă un tînar neclintit.

E culcat pe un pat de gheaţă, e aproape adormit.

Ochii parcă mai sclipesc, se aude încet suflarea.

Priveghind la geam aşteaptă cînd se va topi lumînarea.

Lumînarea se va stinge, nu mai are mult să ardă.

Şi lumina din odaie tinereţea o să-şi piardă.

Fiindcă acel tînar zace, dar nu ştie ce va fi.

Se va îndura minunea, sau pîn-mîine va muri?

Doctorii nu mai au şanse să salveze viaţa lui.

Doar o unică salvare , va fi voia Domnului. 

Stau pe masă înşirate zeci şi zeci de documente.

Care cer inimă în plus, şansa ce-ar putea să-l scăpe.

E nevoie de transplant, e nevoie de ajutor.

Ajutor la care nimeni nu ar putea ceda uşor.

Cine inima işi va da , pentru un străin ce moare?

Cînd rămîi o amintire, iar el poartă a ta suflare.

Doamne!Ce miros de lacrimi, e în odaia alăturată.

Plînge o mamă la icoane, cu privirea înfierbîntată.

Şi nici lacrimi nu mai are, stă distrusă în ungheraş.

Oferindu-şi viaţa in schimb, pentru scumpul fecioraş.

Intră maica speriată în micuţa lui cămară.

Repezindu-se să asculte a lui slabă inimioară.

Bate!Bate! El doar doarme cu un somn de îngeraş.

Liniştită a zîmbit, mîngîindu-şi cu durere pe bolnavul fecioraş.

Avind ochii mult mai palizi, tînarul vorbi încet:

“Unde ai fost măicuţă dragă, eu demult aici te-a aştept.

De ce plîngi că totu-i bine, şi durerile au trecut.

Sînt doar obosit un pic, şi nu pot să te ajut.

Ce spun medicii, că eu mă prefac că nu-i aud.

Doar am vise mari în viaţă, mai am multe de făcut.

Vezi! prietenii nu au timp să mai treacă pe la mine.

Dei vei întîlni pe drum spune-le că ma simt bine.

“Iartă-mă mamă pe mine, că sînt om fără folos.

Ştiu că ţi-ai dorit întruna să-ţi vezi fiul sănătos.

Te iubesc atît de mult, dar te fac să plîngi mereu.

Lasă-mă in voia soartei, poate mă ia Dumnezeu.”

 Maica liniştită ascultă, lăcrimînd îngîndurată.

Işi îmbrăţisează fiul, apoi pleacă disperată.

Şi include o melodie melancolică de vis.

Dar lumînarea de la geam, n-a mai rezistat-sa stins.

Ah, ce dimineaţă tristă a adus o altă zi.

Tînarul deschide ochii dar nu poate tălmăci.

Ce-i cu el, unde se află, de ce nimeni nu-i vorbeşte?

Doctorii se adună în jur şi cu milă îl priveşte.

Vine o soră medicală aducînd în dar o floare.

Floare cu miros de mamă, iar alături o scrisoare.

El deschide acel răvaş si citeşte înfăcărat.

Tremurînd ca în faţa morţii, rece şi inspăimîntat.

“Fiule! ce stai pe gînduri pleacă,  repede acasă.

Te aşteaptă poza mea, cu bucatele pe masă.

Fiule! sînt fericită pentru tot ce-am hotărît.

Că de azi îţi sînt mămică, asezată în piept, şi în gînd.

Înţelege! eşti bărbat, şi în dar de ziua ta.

Unicul cadou al vieţii, a fost inimioara mea.

Eu cu mine am luat inima ce te-a durut.

Pentru tine dragul mamei schimb cu moartea am făcut.

Acum inima din tine, poartă chipul mamei tale.

Şi iţi voi şopti întruna, voi fi sprijin şi îndrumare.

Nu mă plînge, că sînt vie, te rog nu mă supăra.

Nu uita că zac în tine, de azi sînt inima ta.”

Fiul a rămas ca piatra, el jos capul îşi apleacă.

Sărutînd scrisoarea maicii, lacrimile îl îneacă.

“Sincere felicitări” îi spun medicii plecînd.

Din inimă glasul mamei îl aude suspinînd.

Peste ani la un mormînt, o familie se adună.

Toţi aprind lumînări, vorbesc, gălăgia se răsună.

Este fiul ei cel drag, vine aici de multe ori.

Cu nepoţi îmbujoraţi, şi-i sădesc bunicii flori.

Alexei Dumitru

~ de alexeidumitru pe noiembrie 26, 2007.