Felul lacrimilor

Diavolul se amestecă in toată fapta bună. Ai vazut buruiana aceea numită hamei ? Ea se prinde de orice gaseşte în cale : de gard, de stâlp, de poartă, de copac, de păr. Numai vezi ca se ridică. Asa face si diavolul cu toata fapta bună. Se încolaceşte în jurul ei pentru a o face zadarnică, sa nu mai fie bună.
Cît de mare este darul lacrimilor ! Dar si aici diavolul aduce ispită. Si în felurile lacrimilor se alătură vrajmaşul, ca să facă zadarnică lacrima omului în rugăciune, sa nu fie primită la Dumnezeu.
Lacrimile cele adevarate, care izvorăsc din dragostea de Dumnezeu, atata putere au - spune Sfantul Grigorie de Nazianz – încât, izvorul lacrimilor de dupa Botez este mai mare decat insuşi Botezul. El zice : ” Ştiu şi al cincilea botez, care se naşte din lacrimi, din pocainţa cu lacrimi, si atâta putere are botezul acela, incât este mai mare decât cel dintîi. Pentru ca Botezul cel dintâi ne sterge păcatele, dar nu ne dă putere de a nu mai pacatui.
Daca am vrea noi se poate, dar vointa omului este lasată liberă dupa Botez să aleagă : sa pacatuiască sau nu. Iar lacrimile de dupa Botez sterg si păcatele pe care le facem. Lacrimile de umilinţă sunt mai bune decat Botezul, pentru ca sterg toate pacatele care s-au facut de la Botez pana atunci si te lasă curat.
Sunt mai multe feluri de lacrimi. Daca ai lacrimi. sa iei aminte care sunt bune, care sunt mijlocii si care sunt de la satana.
Lacrimile cele bune sunt cele din dragoste pentru Dumnezeu. Acestea ingrasă pe om, dau bucurii mari sufletului – ori de manîncă, ori de nu manîncă -, dacă plange, el este sătul. Aceste lacrimi ţin si de foame si de sete, si omul nu are supărare pe nimeni. Sufletul lui pururea se bucură, pentru ca are dragoste de Dumnezeu; acela ce are lacrimi din dragostea lui Dumnezeu.
Auzi ce spune Sfantul Apostol Pavel : Bucurati-vă, fraţilor, si iarasi zic, bucurati-vă !
Al doilea fel de lacrimi bune sunt cele care vin din frica lui Dumnezeu, dar acestea usucă pe om,. Lacrimile care se nasc din frica lui Dumnezeu nu ingrasă, ci usucă pe om. Deci lacrimile cele mai bune sunt lacrimile care vin din dragostea de Dumnezeu.
Omul plange si tot slăbeşte pentru că lacrimile de acest fel se nasc din frică. El se teme de muncile iadului, se teme de Dumnezeu si din această cauză plânge mereu, şi se usucă trupul lui chiar dacă ar mânca sau n-ar mânca, de ar dormi sau de n-ar dormi. Aceste lacrimi au putere să usuce firea omenească, din cauza scârbei pentru păcat, cum se usucă lemnul la foc.
Al treilea fel de lacrimi bune sunt cele ce se nasc din frica mortii si din frica judecaţii. Cugetând omul cum va fi la moarte, cum are să se chinuiască, cat de greu are să se despartă de trup, cat de greu va fi in ziua judecatţi, când va sta in faţa a milioane de îngeri să primească răspunsul hotărârii, unde să meargă, la bine ori la rău şi, Doamne fereste, să primească osânda veşnică. Deci şi aceste lacrimi sunt bune.
Mai sunt lacrimi mijlocii, adica firesti, care nu-s nici bune, nici rele. Vezi ca mama plânge după copil, copilul plange dupa mamă, tata plange dupa baieţi; sau plange unul dupa prietenul lui, ori plange soţia dupa soţ. Lacrimi fireşti sunt şi cele din boală, din suferinţă şi din tristeţe.
Sunt si lacrimi care se nasc din slava deşartă. Acestea sunt lacrimi rele.
Unul are darul umilinţei, dar plînge pentru că-i place sa-l vadă altul. Mai bine n-ar mai plînge, ca satana i-a furat aceste lacrimi.
Este bine ca omul să ascundă darul umilinţei, dacă-l are de la Dumnezeu. Dar si diavolul pune pe om sa plânga, cand il văd alţii. Daca nu poti opri aceste lacrimi, nu eşti vinovat.
Daca omul plange cu scop să-l vadă cineva sau îi place să ştie cineva că-i plangăreţ, aceste lacrimi sunt din slava deşartă şi sunt rele si chiar păgubitoare.
Mai sunt lacrimi venite din mânie. Ai vazut om, cand nu se poate razbună pe altul, plânge de ciudă. Atâta îi este de necaz, ca nu poate să se razbune pe celălalt, si plânge de amărăciune. Acestea sunt si mai rele ca cele din slava deşartă. Acestea sunt lacrimi ucigaşe si rele, pentru ca el plânge si inima-i stoarsă de satana, încât izvoraşte lacrimi de ură. Acestea sunt lacrimi foarte grele, foarte pacatoase, sătăniceşti.
Altul plange din dezmierdare. A avut prietenie cu o femeie sau cu altcineva si, cînd işi aduce aminte de dânsa, plânge. Acestea sunt aduse de dracul desfrânării.
Mai sunt lacrimi rele, care se nasc din pagube. A pierdut omul bani sau casa; i-a luat pamîntul şi plînge după avere. Aceste lacrimi sunt tot de la vrajmaşul, pentru ca omul crede că Dumnezeu nu are sa aibă grijă de el.
Deci, iata de cate feluri sunt lacrimile si nu toate sunt bune. Numai lacrimile din dragostea lui Dumnezeu, din frica lui Dumnezeu, din frica de moarte sau de muncile iadului il curaţă, îl luminează îi apropie de Dumnezeu. Celelalte sunt sau fireşti sau lacrimi rele si osînditoare.
Sfantul Dionisie Areopagitul spune ca răul adus de satana în aceasta constă : in pofta fară de minte, mânie fară judecată si închipuire sau nălucire pripită. Ai vazut care-i răul din satana si din toate slugile lui ? Pofta fara de minte, că au poftit sa fie asemenea lui Dumnezeu; mânie fară de judecată, caci se pornesc fară raţiune sa omoare pe oricine, să se razbune, sa facă rău oricarei zidiri a lui Dumnezeu si nalucire pripită că işi închipuiesc să fie întocmai cu Dumnezeu, uitand ca sunt facuţi de Dumnezeu.
Dacă ai lua de la diavoli aceste trei patimi, ei s-ar face înapoi îngeri. dar aceste trei răutăţi îi fac pe ei draci. iar, dacă ai scoate din firea lor acestea, ei ar ramîne curaţi ca îngerii, cum au fost întâi

~ de alexeidumitru pe decembrie 3, 2007.