Poeziile mele

   

           Alinarea lunii 

E iarnă, iar zăpada întîrzie putin
Prin jur un vînt dansează şi gerul muşcă lin,
Luna de pe cer, mirată mă priveşte
Ca pe un om nebun ce moartea şi-o doreşte.

Ah, lună, dac-ai şti durerea mea cea mare,
Că tare mă-nfierbîntă şi nu mai am scăpare.
Nu-i linişte în suflet, nici lacrimi nu mai am
Sînt ca un pom uscat, rămas c-un singur ram.

Şi am pornit pe-o cale , dar nu ştiu unde merg,
Privind în urmă văd cum urmele se şterg
Şi poate e mai bine că nu mă pot întoarce,
Voi merge înainte pin- tălpile s-or coace !

Tu, lună, luminează-mi calea mult mai bine
În grija ta rămîn şi nu uita de mine
Că dacă-a mea iubită pe drum am s-o-ntîlnesc,
Închide-mi ochii slabi să nu o mai privesc.

Să piară a mea iubire, să piară al meu dor,
Să piară şi-nceputul al dragostei fior !
Vor rămînea regrete, căci mult am suferit
Se vor topi şi clipele ce nu s-au împlinit

Autor:Alexei Dumitru

              

          

             Vrei sa fii soţia mea?

Trei oceane mă îneacă, mor în valuri de iubire

Doi luceferi se închină la buchetul meu de mire,

Stelele zîmbesc cu lacrimi, si nimic nu îmi şoptesc,

Ele ştiu cu cîte patimi, nu încetez să te iubesc.

Azi sînt mire pentru tine, cu emoţii dureroase,

Pregătesc doua inele,două lanţuri credincioase,

Ce ne va lega iubirea regretată în amintire,

O iubire fară zimbet, fară glas de fericire.

Florile acum sînt moarte, vie e doar calea mea,

Căutînd căsuţa în care se ascunde viata ta,

Şi paşesc prin frunze arse, simt mirosul prea ciudat,

Inima îmi bate tare, sîngele mi-i disperat.

Şi sosesc în lumea ta, unde trupuri putrezesc,

Unde lacrimi cei vii varsă, si durerea işi potolesc.

Odihneşti aici si tu, si îmi pare foarte rău,

Că în costumul meu de mire, cad lîngă mormîntul tău.

E absurd… e dureros, dar las chipul fericit,

Că in această clipă dură, tot mai simt ca sînt iubit,

Mîina îţi ofer iubito, si îngenunchez zîmbind,

Privind poza vorbitoare, de pe crucea din mormînt.

“Iartă-mă imparateasă, am… întîrziat puţin,

Şi la clipa aşteptată nu am reuşit să vin,

Ingerii mi te-au luat, din motiv că ai fost frumoasă,

N-au dorit să împace gîndul, că vei fi a mea mireasă.

Eu nu am cedat usor, plîng..  si lupt otrăvitor,

Simt cum inima îmi seacă, sentimentele mă dor,

Ineluşul îl îngrop în mormîntul tău divin

Ca sa simţi mirosul nunţii, fericire şi venin.

Te imbraţişez iubire, lacom îţi sărut mormîntul,

Florile le arunc spre cer, însă  nu le vrea nici vîntul,

Am o ultima întrebare, căzînd la moment o stea.

“Sincer”!din toată durerea, vrei să fii soţia mea???

Alexei Dumitru

     O poză vorbitoare

Se aude un cîntec de iubire,

Deschid albumul cu durere,

Şi prima poză de amintire,

E chipul tău cuprins de stele.

De dor, vorbesc cu poza ta,

Şi uneori apar minuni,

Aud un glas de catifea,

Şoptindu-mi despre pasiuni.

E o iluzie deşeartă!

Se pare că înebunesc,

Te mai privesc încă o dată.

Şi brusc minunile se opresc.

Nu are capăt dorul meu

Ci doar un leac slăbit mai are,

Cînd îţi admiră chipul tău,

La sfînta poză vorbitoare.

Am obosit iubita mea!

Să-mi fac iluzii ce înşeală,

Dar nu renunţ, eu voi lupta

Chiar dacă timpul mă omoară.

De aş avea încă o viaţă.

Sînt sigur că nu ma-ş schimba.

Voi mai trăi cu o speranţă.

Că într-o zi vei fi a mea.

Mi se usucă inimioara,

În suflet este prea răcoare.

Uşor în dor se stinge para,

Privind la poza vorbitoare…